Curtea Regala Chardonnay 2013 - Alcovin Macin (Romania)

Acest producator dobrogean mi-a captat cu adevarat atentia acum cativa ani, ca urmare a unei vizite de "lucru" la crama din Macin. Vizita cu pricina ramane inca una dintre cele mai interesante pe care le-am facut, mai ales din punct de vedere gastronomic. Atunci mi s-a confirmat ceea ce banuiam si, din pacate, ceva ce nu explorasem indeajuns de mult: Dobrogea este regiunea cu cea mai mare varietate gastronomica din toata tarisoara asta. Nici nu e de mirare, daca stam si analizam problema in detaliu. Varietatea etnica impresionanta din zona si-a pus amprenta definitiv pe cultura gastronomica a zonei si nu numai. Cat despre vinuri, am trecut atunci print absolut toate gamele disponibile la acea vreme. In cea mai mare parte, am avut de-a face cu vinuri corecte, multe aflate in stadiu beta, usor nefinisate. Cel putin la albe, treburile stau mai mult decat bine, cu un Dry Muscat si un Aligote care ar face concurenta fara probleme unor nume mult mai titrate de pe la noi.

Cam la fel sta treaba si cu acest Chardonnay proaspat, din recolta anului trecut. Culoare galben-pai, foarte deschis. Inca din debut, nasul indica tipicitate de soi, cu note de mar verde, doar o adiere de vanilie si ceva nuante de patiserie, dar in nici un caz exagerate. Putin miez de paine, caisa coapta si aluzii citrice. Gustativ, vinul se prezinta cu o rotunjime placuta, are densitate in mijloc, probabil si o senzatie creata de nivelul ridicat de alcool: 14,1%. Fructe albe coapte, coaja de paine, aciditate medie, plus un final citric scurt, dublat de note vegetale. Toate elementele sunt deja bine integrate, iar vinul este "ready to go". A se consuma bine racit, este ceva mai expresiv si fresh la temperaturi mai mici.

In concluzie, un exemplar fara fasoane, simplu, corect si tipic. Ramaneti pe receptie, vor urma si alti reprezentanti ai acestui producator.

Ciocanul zeilor: Davino Sauvignon Blanc Edition Limitee 2011 (Romania)

Stiu ca toata lumea se gandeste la Dionysos atunci cand vine vorba de vin dar, in acest caz, o comparatie mai potrivita mi se pare cea cu zeii nordici. Pentru ca acest SB de la Davino te loveste ca ciocanul lui Thor, fix in moalele capului sau, ca sa ramanem in zona care ne intereseaza, in moalele papilelor.

Culoare galben-auriu, cu reflexii verzui. Treaba este serioasa inca de la debutul olfactiv: extractiv, arome florale intense, soc si tei in prim plan, fructe coapte bine de tot, grapefruit, niscaiva aluzii exotice dar si unele note verzi (in special ardei gras), in plan secundar. Mi s-a parut ca detectez si ceva note condimentate, mai exact o adiere de ghimbir. Chiar daca intensitatea este in mare verva, intregul ansamblu este foarte bine inchegat si integrat. Gustativ, am fost intampinat de un atac fructat sustinut, plin, intens si cu o concentratie perfecta in mijloc; aciditatea este inca la cote inalte, reusind cu succes sa echilibreze senzatia initiala de greutate a corpului. Finalul mediu-lung, structurat, vine cu un mix de note dulci-acrisoare-salcii, destul de complex si expresiv. Sunt momente in care acest SB lasa impresia unei taninozitati demne de un vin rosu.

Pentru a nu stiu cata oara cand vine vorba de albele Davino, am simtit aceeasi senzatie de structura monolitica, precizie si o atitudine gen "take no prisoners". Da, nu este chiar stilul meu preferat la capitolul albe. dar nu pot sa nu recunosc seriozitatea acestui exemplar. Cu toata greutatea afisata, reuseste sa fie foarte bine echilibrat si nici o clipa nu cade in pacatul platitudinii fara nici un orizont. Stiu ca multi ar spune ca e vremea sa-l consumati acum dar, dupa cum bine ma cunoasteti, v-as recomanda sa-l mai lasati vreo 2-3 ani. Chiar este loc de o cizelare si mai accentuata.

Exista chilipiruri si in Metro: Bosman's Hill Shiraz 2009 (Africa de Sud)

In ultima vreme, mi-am propus sa profit de multe reduceri la vinuri de prin Metro. Si sunt destule la preturi foarte mici, mai ales din Italia si unele germane de la Dr. Loosen. Pe langa acestea, am remarcat si un vin sud-african, ratacit pe rafturile de discount. Daca imi aduc bine aminte, afisa un pret modic de 13 lei, cu o reducere de la vreo 40 lei. La naiba, mi-am zis, n-am prea multe de pierdut la banii astia. In plus, nu-mi pot inca explica de ce Africa de Sud este singura tara producatoare de Lume Noua care ma atrage cu adevarat. Si ar mai fi ceva: vinul in cauza il are in spate pe vinificatorul de la Saxenburg, niste baieti care se pricep de minune la facut Shiraz sud-african.

Culoare rubiniu deschis, chiar surprinzator de light pentru un Shiraz. Initial, olfactiv am fost intampinat de tone de piper. Dupa o perioada, notele de fruct au iesit la iveala, mai ales sub forma afinelor, murelor si cireselor suculente. Evident, extrem de bine coapte, cu aluzii clare de dulceturi. Totusi, senzatia nu este de fruct supra copt, ars, greu digerabil, ci destul de proaspat si juicy. Tabloul este completat de impresii condimentate, cu oregano in rol de dirijor. Gustativ, atacul este usor dulceag, cu fruct suculent dar, din nou, fara greutatea la care te-ai astepta. Aciditatea este cam jos in tabelul preferintelor personale, dar exista si un strop de structura prin prezenta unor tanini destul de incapatanati. Final scurt-mediu, dominat de fructe rosii, piper si alte condimente uscate.

Nu este cine stie ce minune oenologica si nici nu ma asteptam la asa ceva. Un vin direct, unidimensional, cu mult fruct si destul de tipic per total. Si mai ales, corect executat. Iar la 13 lei, cat poate fi gasit acum, nu are rival autohton. La circa 40 lei, l-as fi catalogat drept plictisitor dar e ciudat cum un pret scazut iti schimba usor perceptia generala, nu-i asa?

Hugh Johnson: "Cum poate crede cineva ca, la un moment dat, vinul romanesc nu va fi la fel sau mai bun decat vinul chilian, de exemplu?"

De-a lungul vremii, am reusit sa strang o cantitate deloc neglijabila de documentatie. Despre vin, bineinteles. Si nu ma refer aici la cea adunata pe hard-ul unui computer sau pe alte medii de stocare. Nu, este vorba de tone de hartii si o serie de carti care ar putea fi la fel de bine folosite si ca obiecte contondente. Mereu am avut si inca mai am obsesia informatiei printate, urasc sa citesc carti pe un ecran, de exemplu. Astfel se face ca, in ultimii 7-8 ani, am strans o zestre frumusica de hartogaraie cu mii de note de degustare, rapoarte privind diverse recolte, regiuni viticole, interviuri, etc. Evident, grosul informatiei este legat de Bordeaux, regiunea care inca ma obsedeaza cel mai mult, cu toate ca nevoia de varietate isi mai arata coltii din cand in cand.

Atunci cand melancolia isi cere tributul, incep sa rasfoiesc aceste hartii si sa rememorez placutele momente ale propriilor inceputuri pe drumul vinului. Intr-o astfel de zi, am dat si peste un interviu cu Hugh Johnson, la celalalt capat al "firului" aflandu-se Andrew Jefford. Sunt cateva franturi aparute in Decanter, prin 2005. Este mai mult o discutie amicala decat un interviu propriu-zis, in care Hugh isi expune o parte din filozofia care ii determina alegerile personale, precum si ceea ce il defineste ca scriitor de vin. De fapt, ca sa fiu mai exact, aceste interviu a fost luat imediat dupa lansare cartii "Wine - A Life Uncorked"si pe care se intampla sa o detin in colectia personala. Iubesc aceasta carte si stilul in care este scrisa, dar aici e alta discutie.

Printre multe alte pareri legate de modern vs. clasic, nivelul urias de alcool in vinuri, Rolland, Parker si alte chestiuni de acest gen, Hugh a facut referire si la regiunile care vin puternic din urma. Iar intrebarea de mai sus, pusa mai degraba pentru sine si cu un oarecare iz introspectiv, a venit tocmai in contextul unei astfel de discutii. Evident, Bulgaria si Ungaria au fost si ele amintite dar, interesant mi s-a parut faptul ca, dintre toate acestea, tocmai Romania a facut obiectul respectivei introspectii. Hugh Johnson nu este primul nume mare din domeniu care aminteste de potentialul tarisoarei noastre. Problema aici nu este lipsa gratulatiilor din afara, ci lipsa unui plan coerent de actiune pentru a demonstra cu adevarat ca ne putem ridica la nivelul asteptarilor. Putem raspunde noi la intrebarea de mai sus, cei implicati direct in lumea vinului mioritic? Evident, cei mai optimisti vor spune ca va veni indubitabil acea vreme pomenita de Hugh. Oare asa sa fie? Si cand anume va veni? Peste 10, 20, 30 de ani? Deja nu se mai pune problema cresterii in calitate a multor vinuri romanesti, ea este evidenta de cativa ani. Dar pentru mine, marele nostru calcai al lui Ahile a fost, este, si probabil va fi un singur lucru: lentoarea dezarmanta prin care se pun mecanismele in miscare. Noua ne ia zeci de ani sa recuperam timpul pierdut, daramite sa mai egalam sau sa intrecem pe cineva. Iar pana sa ajungem la un nivel mai elevat, se intampla alta chestie logica: ceilalti nu stau nici ei pe loc, se misca mereu si ridica stacheta mai sus. Situatie in care noi devenim un soi de Sisif care se chinuie sa care bolovanul terroir-ului pana in varful dealului. Ma intreb din nou: vom reusi vreodata sa ajungem in varful dealului, fara a fi striviti sub greutatea acelui bolovan?

Si inca ceva. A se observa ca englezul ne-a raportat la chilieni, nu la Bordeaux, Burgundia sau alte regiuni cu traditie infinit mai mare in viticultura. Stiu ca multora le plac aceste paralele inutile si amuzante cu gigantii, dar cred ca a sosit vremea sa reveniti cu picioarele pe cernoziom si sa constientizati cu cine avem de dus adevaratele batalii. Altfel, bolovanul va deveni atat de greu incat nu veti mai reusi sa-l miscati nici macar un cm...

Livia Sarba 2012 - Crama Girboiu (Romania)

Stiu ca toata lumea este nerabdatoare sa incerce toate variantele albe din 2013, aruncate acum pe piata. Dar, cum eu sunt ceva mai ciudat de felul meu, prefer sa vanez vinuri din recolte anterioare. Daca tot au mai ramas ratacite cateva sticle pe rafturi, cineva trebuie sa le incerce. De exemplu, aceasta Sarba din 2012 mi-a facut cu ochiul pe un raft din Metro, iar pretul foarte bun (doar 16 lei) m-a facut sa nu stau foarte mult pe ganduri. Pe langa pret, Livia este si una dintre gamele mele preferate din segmentul low cost, acolo unde, cel putin la capitolul Sauvignon Blanc, nu cred ca are vreun adversar de temut.

Culoare galben-auriu deschis, cu irizatii verzui (inca). Initial, nasul aduce in prim plan multe aluzii "verzi", de zarzara, caisa usor necoapta, mar verde. Nivelul de integrare este optim, nici o aroma nu acopera pe alta. Aceste note domina peisajul destul de multa vreme. Dupa cateva ore insa, notele de muscat preiau controlul: boaba bine coapta de strugure, flori de trandafir, putina miere si o adiere de flori de tei. Dupa cum ar spune englezu': "lovely nose". Gustativ, se continua linia olfactiva, fiind intampinat de un mix de fructe coapte si impresii verzi, aciditatea este perfect integrata la acest moment; final mediu, curat, sec, destul de expresiv.

In concluzie, un vin foarte reusit si echilibrat, aflat intr-un stadiu optim de consum. Daca am avea mai multe vinuri low cost de acest nivel, am duce-o mult mai bine.

Le Ginestre Chianti Riserva 2009 (Italia)

Se face ca acest vinut costa doar 15 lei si este de gasit in Metro. Chianti Riserva la banii astia poate ridica anumite sprancene, dar nu avem de-a face cu cine stie ce single vineyard de prestigiu. Este un vin generic pana la urma, pretul afisat mi-a facut cu ochiul, asa ca m-am aruncat in hau.

Olfactiv, am fost prins oarecum pe picior gresit. Nu ma asteptam la cine stie ce, dar am primit destul de mult la banii astia. Arome tipice pentru un Chianti, cu multa cireasa proaspata, violete, note lemnoase bine integrate si o serie de ierburi aromate. Destul de complex si precis. Gustativ, treburile stau ceva mai simplu, vinul afisand o suculenta placuta, ciresele dau din nou tonul; aciditatea este buna, completata fiind de un ansamblu taninos finut si bine integrat in peisaj. Mijlocul sufera putin initial dar devine ceva mai consistent odata cu aerarea. Final scurt, curat si fara fasoane, usor condimentat.

In concluzie, un vin simplu, corect si eficient, asa cum ii sta bine unui Chianti decent. La doar 15 lei, nu poti avea pretentii exagerate si nu are rost sa alergi dupa himere. Iar Italia incepe sa stea din ce in ce mai bine in zona low cost, ceea ce ar trebui sa fie inca un semnal de alarma pentru ai nostri producatori. Dar sunt convins ca nimeni nu este ingrijorat, atata vreme cat treaba merge ca unsa in intimitatea unei piete care prefera sa stea la caldurica in propria carapace.

 

Vinul perfect la 5 Euro: Faurar rosu 2012 (Romania)

Pentru a evita discutii inutile, vreau sa precizez din start anumite chestiuni. Nu ma intereseaza nu stiu ce medalie obtinuta de acest vin la nu stiu ce concurs. Nu ma intereseaza ca vinificatorul casei respective a facut parte din juriul concursului respectiv. Nu ma intereseaza opinia altcuiva, decat cel mult pentru a-mi forma o imagine de ansamblu asupra vinului x sau y. Nu ma intereseaza afinitatile sau repulsiile unora sau altora vis-a-vis de anumiti producatori. Afinitatile, cel putin, sunt normale la un moment dat, atata vreme cat nu au in spate vreun interes comercial. Am recunoscut mereu partizanatul personal pentru vinurile Unicom/Davino. Pe langa faptul ca, in 99% din cazuri, primesc exact ce ma astept sa fie in sticla, nivelul de constanta in calitate pe toate gamele este unul de invidiat. Sunt foarte putini producatori care reusesc o asemenea performanta. Unde mai pui ca, de la an la an, vinurile imi par din ce in ce mai bine inchegate si incep sa reflecte foarte fidel conditiile recoltei in urma careia s-au nascut. Asta pe langa atingerea unui nivel optim de maturitate al viilor si perfectionarea know how-ului in crama.

Faurar rosu 2012 este, pentru mine, exemplul perfect de vin low cost facut ca la carte, asa cum ar trebui sa arate in ochii celor de afara. Olfactiv, aduce in prim plan multe fructe rosii si chiar negre bine coapte, coacaze, mure, prune uscate, visine putrede, chiar si o aluzie de masline negre. Lemnul este bine integrat, condimentele uscate sunt prezente la datorie. Gustativ, acest vin mi s-a parut spectaculos pentru gama din care face parte; fruct rosu foarte bine copt (nu mi s-a parut defel supra copt), un mijloc foarte consistent, o puritate si o suculenta extrema, pe care nu prea le astepti la un asemenea nivel de pret. Densitatea fructului este imediat contracarata de o aciditate puternica si de o structura taninoasa destul de fina. Final mediu, suculent, cu fruct proaspat si usor spicy.

Nu o fi un stil 100% pe placul meu, dar la acest nivel de pret nu caut eleganta, rafinament si complexitate. Vreau un vin direct, cu fruct suculent, modern dar cu o prospetime care lipseste multor exemplare de acest gen. Si exact asta am primit. Mi s-a parut un vin serios pentru cei circa 22-25 lei  si cred ca e cel mai bine definit Faurar rosu de pana acum. Din punctul meu de vedere, se poate bate fara probleme cu cei din Lumea Noua la acest nivel, chiar si cu vinuri simple de Rhone sau cu o crianza spaniola buna. Daca asa ar arata macar 50% dintre vinurile noastre low cost, atunci as spune ca putem spera sa scoatem capul in lume. Asta si daca dorim asa ceva, evident.